Marrakesh, la prima intalnire

Marrakesh, la prima intalnire
blog Maroc

Sa alegi Marrakesh-ul ca destinatie de vacanta este o provocare. Sa-ti placa Marrakesh-ul este o alegere.

Dupa ce am luat biletele de avion,un singur lucru era hotarat in mintea mea: sa stam intr-o casa traditionala marocana. Zis si convins ! In dorinta de a simti energia locului, de a prelua pulsul Marrakesh-ului fix din inima lui, am optat pentru un riad.

Recunosc, la prima intalnire cu Medina ne-a izbit imaginea fatadelor batrane, roase de timp . Ceva, nu stiu ce, te indemna sa le afli  povestea. Inserarea adancea misterul. Labirintul in care inaintam nu se mai termina. Buimaci, mergand cu pași mari pe stradute inguste și pustii, incurcati, ne-am trezit acostati de un tanar aparut de nicaieri. Amabil, s-a oferit sa ne duca la cazare. Si, desi l-am refuzat, a decis sa ne conduca : ”No problem, madam, don’ t worry!”.

Prin urmare, insotiti fara voia noastra, am ajuns in fata usii de la intrare.  Acum trebuia sa platim pretul cerut. Cum, care pret?! Brusc, am realizat ca suntem intr-o lume diferita. In Maroc nimic nu e gratis: nici pozatul maimutei, nici al cobrei, nici al calestii. Aici totul costa. Localnicii din asta traiesc. Important pentru tine este sa negociezi. Ne-am tocmit si am ajuns sa-i platim mai putin de jumatate din pretul initial. Asadar, am facut cunostinta cu prima fata a Marocului.

Marrakesh Medina, pe stradute

Cand  usa s-a deschis, ne-am dat seama ca alesesem corect: o minunata casa marocana in care traditia se imbina cu bunul gust. Camerele se insirau de o parte si de alta a unei piscine pazita cu sfintenie de patru arbusti: un portocal, un lamai, un grapefruit si un maslin. Alaturi, o pisica. Deasupra, cerul.

Citeste continuarea aici.

Acest articol este scris de Alina si Oana, iar blogul lor frumos se numeste O mie si una de calatorii

V500.RO este site-ul grupului de Facebook Vacante sub 500 de euro. Va invitam sa va alaturati noua! Despre grup puteti citi aici.