Ati visat vreodata la un loc unde viitorul se impleteste cu traditia, unde templele stravechi stau la umbra zgarie-norilor de sticla si unde energia vibranta a orasului se simte la fiecare pas? Combinam intr-un circuit cinci destinatii din sudul Chinei, care ne aduc laolalta modernitate ametitoare, traditii vii, gastronomie cantoneza, istorie coloniala si natura spectaculoasa. Este prilejul rar de a vedea, intr-un singur drum, cum China de sud isi impleteste traditiile vechi de secole cu un ritm de viata care pare luat din viitor.
- Incepem cu Hong Kong, orasul vertical dintre port si munti, cu mai multi zgarie-nori decat oricare alt oras din lume, dar si cu temple cu tamaie, sate de pescari si piete de noapte pline de viata.
- Trecem apoi in Macau, fosta colonie portugheza, unde pavajul ondulat, bisericile baroce si tartele cu crema ne fac sa uitam ca suntem in Asia, in timp ce cazinourile uriase de pe Cotai Strip ne amintesc exact unde ne aflam.
- Ne continuam drumul spre Shenzhen, un sat de pescari transformat in cateva decenii intr-o metropola a tehnologiei, cu parcuri moderne, librarii spectaculoase si drone care livreaza mancare.
- La Guangzhou, vechiul Canton, capitala provinciei Guangdong, descoperim un oras vechi de peste doua mii de ani, cu case ancestrale, o catedrala gotica, cartiere istorice si un turn luminat care domina raul Perlelor.
- Iar la Qingyuan lasam orasele in urma si ne bucuram de natura: dealuri acoperite de paduri, pesteri cu rauri subterane, sate ale minoritatii Yao si puntea de sticla de la Defileul Gulong. La final ne intoarcem in Hong Kong, pentru ultimele lumini ale portului si cina de ramas bun.
Ne deplasam in fiecare zi cu transferuri organizate, insotiti de un ghid vorbitor de limba engleza, iar pe parcurs folosim si mijloace de transport locale – cablu, feribot, autobuze publice, tren de mare viteza – ca sa traim calatoria cat mai aproape de viata locului.
Am creat pentru voi un program frumos, care va poarta dincolo de o simpla vacanta.
Haideti in 2027 in inima Asiei!
Mai jos veti gasi, pe langa program, pretul complet si corect, fara costuri ascunse. Sa incepem:






















































